Traditii, obiceiuri, superstitii

                      

                       În cultura spirituală a populaţiei se regăsesc nenumărate datini, credinţe şi obiceiuri. Unele sunt legate de sărbătorile de peste an, altele privesc ciclul vieţii.

Sărbătorile Crăciunului. Locuitorii satelor şi cătunelor din Izvoarele Sucevei sunt, în marea lor majoritate, ortodocşi pe stil vechi şi ţin cu străşnicie la sărbătorile de peste an. În Ajunul Crăciunului, nu se face nici un rău, spune tradiţia. În Ajun se pregăteşte masa. Pe masă, se aşează un strat de otavă, în semn de belşug, după care, peste faţa de masă, se petrece o fundă roşie, «în cruce». Apoi, se rânduiesc, după datină, cele 12 feluri De bucate, toate de post: hribi cu usturoi, bob, sarmale, orez, piroşte, grâu fiert, mere fierte, gogoşi, mălai, prune uscate, compot, mere. Scaunele aveau şi găuri, în care se fixau furcile pentru tors, acestea se înfundau cu otavă, în ideea de a …astupa gurile rele din sat. După sărbători, otava se dădea vitelor. În Ajunul Crăciunului toţi ai casei ţineau post negru şi rugăciune până după apusul soarelui. Animalele se îngrijeau bine şi primeau tainuri îmbelşugate. Gospodarul casei închidea toate porţile, în ideea de a ...închide gura duşmanului. Găinile erau închise toată ziua, pentru ca uliul să nu le vadă tot anul. Găleţile, toate, trebuiau umplute cu apă, pentru ca, spune tradiţia, gospodarilor să le meargă din plin tot anul. În seara de Ajun, gospodinele aşezau pe fereastră porţii din cele douăsprezece feluri de mâncare, pentru a se …înfrupta şi morţii. După ce preotul paroh binecuvântează bucatele, toţi ai casei se aşează în jurul mesei. Numai că, având în vedere că preotul ajungea mai târziu, datorită risipirii gospodăriilor, poate a doua sau a treia zi, familia se aşeza la masă mai repede. Înainte de a servi masa se spunea o rugăciune. După ce se ridicau de la masă, fata de măritat sau feciorul de însurat ieşeau în pragul casei şi loveau lingurile şi furculiţele, producând un anume zgomot şi din ce parte răzbătea un lătrat de câine, de acolo trebuia să vină partenerul celei de măritat sau celui de însurat. Vin colindătorii, pentru a ura familiei sănătate, ani mulţi şi belşug. Cei din colinda bisericească primeau colaci, slănină, cârnaţi, coaste de porc, pe care, o persoană anume le îndesa într-un sac şi, când sfârşeau cu umblatul prin sat, toate erau împărţite între colindători. Banii adunaţi de colindă, ca şi acum, intrau în vistieria Bisericii. Colinda avea, de regulă, şi scripcă, iar după miezul nopţii, în casele cu fete de măritat se încingea hora, fie în „Casa Mare”, fie în tindă. De fapt, muzica tradiţională cuprindea neapărat două viori: vioara I şi a II-a. Colinda bisericească ţinea până la Bobotează.

                   De Bobotează, după Liturghia de la Biserică, se sfinţeşte apa în râu, unde, cu o zi înainte, oamenii satului ridică o cruce mare din bucăţi de gheaţă, împodobită cu ramuri de molid. Este drept, obiceiul cu crucea de gheaţă este de dată relativ recentă. În timpul regimului comunist, practica Crucii de gheaţă a avut şi întreruperi. Gospodarii pregăteau şi dădeau preotului şi dascălului un fuior de in sau din cânepă (Povismo), asta se întâmpla de Iordan, când fuiorul se punea pe crucea preotului. Se mai spune că fuiorul de cânepă era folosit pentru confecţionarea funiilor cu ajutorul cărora erau coborâţi morţii în groapă, se ţeseau saci. Mai apoi, fuiorul de in şi cânepă a fost înlocuit cu prosoape confecţionate de gospodina casei (informaţie orală.)

           .  De Sfântul Gheorghe, la poarta fiecărei case, se pun flori galbene, numite aici «iurinche», iar de Florii, casele sunt împodobite   cu mâţişori de salcie.

                 Sfintele Sărbători de Paşti constituie un alt moment deosebit din viaţa localnicilor. După săvârşirea Liturghiei de Înviere, în zorii zilei, credincioşii se strâng în jurul bisericii. Coşurile pline cu pască şi alte bucate, cu ouă încondeiate şi lumânări aprinse aşteaptă binecuvântarea preotului paroh. Înaintea primului război mondial, sfinţirea coşului se făcea la Biserica din Şipotele Sucevei. De obicei, spun bătrânii, mergeau călare.

                  De Sânziene, spun bǎtrânii, fetele de mǎritat, pentru a-şi afla ursitul, culegeau flori din fâneaţa multicolorǎ din preajma casei şi împleteau coroniţe pe care, mai apoi, le aşezau pe acoperişul casei. Se credea cǎ peste noapte una dintre pǎsǎrile pǎdurii va lǎsa un semn pe coroniţǎ, un fir de pǎr, de exemplu. Dimineaţa, în graba cea mai mare, fata de mǎritat cerceta coroniţa şi aprecia dacǎ se va mǎrita mai repede sau mai tȃrziu (informaţie oralǎ, Mechno Eudochia, nǎscutǎ în 1928).        

                   Obiceiurile privitoare la ciclul vieţii sunt încărcate de interes şi pitoresc.

                   Brama (după unii, branca) este un obicei de nuntă care se practică în timp ce mirii, cu întreg alaiul, se îndreaptă către biserică pentru a se cununa. Tinerii din sat blochează drumul mirilor, cu un lanţ confecţionat din cetină de brad, în faţa căruia aşează o masă cu tricolor. Cei ce organizează brama cer de băut şi negociază cu mirii. Mirele se închină şi cade la înţelegere cu organizatorii. Brama se organizează numai în cazul în care mireasa provinea din alt sat. Astăzi, acest obicei s-a pierdut. Ultima dată l-am consemnat în 1979.

                   Intrarea în casă nouă. După ce proprietarul a hotărât asupra locului viitoarei construcţii, se zideşte temelia din lespezi de râu.  Apoi, se fac «legăturile», adică se aşează talpa, din bârne groase,

 Grupul folcoric "Izvorasul"

cioplite pe patru părţi. Temelia şi talpa trebuie să fie solide, pentru a suporta peste ani întreaga construcţie. După obicei, la fiecare colţ de «legătură» se introduc monede care, zic bătrânii, să poarte noroc celor ce vor locui în viitoarea casă. Pentru a alunga duhurile rele, se stropeşte cu apă sfinţită şi, în fiecare colţ, se pune tămâie. Se săvârşeşte slujbă şi se sacrifică un animal, iar capul acestuia se îngroapă în una din viitoarele camere. Animalul se taie pe prag, iar sângele trebuie să se scurgă în interior, pentru că orice construcţie, potrivit tradiţiei, 
 presupune sacrificii. Urmează înălţarea construcţiei, lucrare realizată de meşteri locali, iar când scheletul acoperişului este gata, în punctul cel mai înalt al acestuia se aşează un buhaş împodobit multicolor, adică un molid de 60-80 cm, ca semn al măreţiei şi reuşitei. Acum, gazda dă de băut meşterilor şi vecinilor, «până se îneacă în băutură», spune tradiţia. Vergelirea pereţilor interiori, tencuitul (unsul) cu lut amestecat cu părul porcului (o iarbă sârmoasă), tocat mărunt, feţuitul şi văruitul sunt următoarele faze de lucru. Pentru a asigura căldură în camere, între bârne se «bate» muşchi de pământ uscat, cu ajutorul unei pene de lemn. După obicei, înainte de a se aranja camerele, se aşează icoanele pe pereţii dinspre răsărit, dar niciodată deasupra uşilor, ocazie cu care se dă ceva de pomană. Aceasta nu se face oricând, ci atunci când Luna este în creştere, în zilele de miercuri şi vineri dimineaţa. Abia după aceea se rânduiesc mobilierul şi celelalte lucruri. Primul care doarme în casă trebuie să fie un străin; casa, potrivit tradiţiei, trebuie să fie deschisă pentru orice persoană care doreşte să-i treacă pragul. Slujba de sfinţire constituie punctul culminant al ritualurilor privitoare la ridicarea casei. Participă vecini şi rude. Patru persoane, altele decât cele de casă, introduc în «casa mare» o masă plină cu bunătăţi (pâine, sare, grâu, mere, prune, dulciuri etc.). Pe aceeaşi masă, în colţuri, se pun patru colaci mari, patru colaci mici şi câte o lumânare aprinsă. Preotul paroh, însoţit de cei ai casei şi invitaţi, înconjoară casa, după ritual, şi în dreptul fiecărei laturi a construcţiei se fac opriri. În perete se introduc «daruri» (o pungă mică cu tămâie şi o monedă), în ideea de a nu intra răul în casă şi pentru belşug. Cineva din familie dă de pomană, pe fereastră, o găină, în mod obişnuit unui sărac. Urmează ospăţul, care cuprinde un evantai de bucate, cu arome ademenitoare şi licori specifice. Preotul binecuvântează masa, bucatele şi casa, iar celor din casă le urează sănătate, mulţi ani şi copii în bătătură. Cine casă înalţă şi fântână zideşte lasă semn al trecerii sale prin lume, glăsuieşte o vorbă românească.

                  De ziua numelui, după lăsarea întunericului, prietenii sărbătoritului, îi puneau în poartă un buhaş împodobit aşezat pe o prăjină de 10-12 m lungime. Condiţia era ca cei cu buhaşul să nu fie surprinşi de sărbătorit. A doua zi, sărbătoritul invita prietenii la masă. Acest obicei se mai practică şi astăzi, dar în cazuri rare.

                   De Sfinţii Atanasie şi Chiril, pe 31 ianuarie pe stil vechi, zi

în care cei mai mulţi nu lucrează, se consideră a fi jumătatea iernii. Este ziua în care gospodarii satului dau o raită prin gospodărie şi îşi inventariază rezerva de fân. Îşi numără animalele şi îşi fac socotelile, au sau nu cantităţi suficiente de fân. În caz că nu, fie că gândesc la cumpărarea unei anumite cantităţi, dacă permite chimirul, fie că se vor orienta spre vânzarea câtorva animale. Interesant este faptul că a doua

jumătate a iernii este mai scurtă, dar, bătrânii, ştiu bine, începe perioada fătărilor, iar necesarul de furaje, mai ales otavă, creşte.

                    Superstiţiile. Spiritualitatea satului cuprinde nenumărate superstiţii, care privesc diferite aspecte din activitatea de zi cu zi. Spicuim câteva:

- Zada (lariţa) se găseşte foarte rar în zonă. Cu toate acestea, nu ţi-ar sădi în ruptul capului vreuna. O ţine pe ideea că cineva din familie ar putea muri înainte de vreme sau se va pustii familia, se va înstrăina.

- Cântatul cucului de Buna Vestire anunţă primăvară timpurie.

- Cântatul cocoşului în prag de seară înseamnă veşti noi, neobişnuite şi schimbarea vremii.

- Dacă se întâmplă să plouă de Sf. Macabei, va ploua două săptămâni fără întrerupere.

- Dacă primul colindător din seara de Crăciun este parte femeiască, vaca va făta viţică.

- Nu se mănâncă din poziţia în picioare, pentru ca vacile să nu fete din poziţia în picioare.

- Fata care cade de Bobotează se mărită.

- De Înviere, cine ajunge mai repede la Biserică, îi merge bine tot anul.

- În seara de Anul Nou se alege o ceapă de mărime potrivită, se desface în foi, 12 la număr, în care se pune sare şi se aşează pe fereastră. În raport de cantitatea de apă slobozită de fiecare foaie de ceapă, luna corespunzătoare va fi mai ploioasă sau mai uscată.

- Dacă de Întâmpinarea Domnului, picură din streaşină este semn că albinele vor aduce miere multă.

- Când construieşti sunt şi pierderi.

         PORTUL POPULAR

                   Portul popular se înscrie ca un element specific, «zămislire a oamenilor de aici, care se recunosc după el oriunde s-ar duce» (T. Bănăţeanu, 1975). Portul popular  reflectă cum nu se poate mai bine priceperea şi rafinamentul femeilor în confecţionarea pieselor de îmbrăcăminte. O piesă de bază a costumului femeiesc este cămaşa (iia) cu poale („sorocica”), ţesută din fir de in. Compoziţia cromatică

este dominată de roşu, galben şi portocaliu, în timp ce la cămăşile româneşti predomină albul şi negrul. „Spre deosebire de majoritatea ornamentelor de pe iile româneşti din Bucovina care par desenate, pictate, decorul de pe cămăşile huţule pare dăltuit” (T. Bănăţeanu,1975). „Sunt unanimi în a admira frumuseţea costumului, buna calitate a pânzeturilor de in şi cânepă, gustul şi fineţea acelor marame…” (P. S. Aurelian, 1876). Peste cămaşă se îmbracă fota, cu fir auriu, care se poartă în zile de sărbătoare şi catrinţa («openka»), pentru zilele de lucru. Fota are câte o bată lată în talie şi la poale. La toate aceste două piese, se adaugă brâul lat. Iarna, costumul femeiesc este completat de suman («sardak») din dimie de casă. În picioare, femeile purtau opinci („postole”), care se legau în jurul gleznei cu nojiţe de lână sau piele, şi pe cap, basmale («fusca»). Basmalele se confecţionau din cuşmir, mătase sau lână.

                Costumul bărbătesc cuprindea: cămaşa, scurtă şi iţarul, simplu şi drept. Pentru zilele de lucru se purtau cămăşi din cânepă groasă, iar pentru zilele de sărbătoare, din in. Cămaşa are ornamente în jurul «gurii» şi este mai scurtă decât cea românească. La începutul secolului al XX-lea, sumanul, de culoare roşie, cu şnur verde, era obligatoriu în costumul mirilor. Sumanul era ornamentat pe piept şi în jurul gâtului cu motive florale. Această piesă şi-o amintesc doar  La mijloc, bărbaţii se încingeau cu chimire late, din piele, cu ornamentaţii, şi curele. În picioare, ca şi femeile, purtau opinci («postole») legate cu nojiţe din piele sau lână. În zilele de sărbătoare purtau cizme. La costumul bărbătesc se mai adaugă traista de vânătoare, cornurile pentru praf de puşcă («poroşneţe») cu curele care au aplicaţii de ornamente metalice. Plosca din lemn completează inventarul bărbătesc. Baltagul („toporek”), un semn distinctiv, era purtat la ocazii festive şi la nunţi. Dreptul de a purta baltag îl aveau doar cei care dovedeau acte de vitejie. Cei săraci nu aveau acest privilegiu. În timpul regimului austro-ungar, huţulii plăteau cinci coroane pentru dreptul de a purta baltag. Baltagul, de mărimea unui baston, cu aplicaţii metalice, avea partea de sus (capul) confecţionată din bronz (Gh. Nimigeanu, 1945). Astăzi, portul autentic huţul aproape că a dispărut, fiind înlocuit cu modele româneşti (Gh.Cega, 2001).

                   MÂNCĂRURI TRADIŢIONALE

                    Aşa cum gospodăria, mobilierul interioarelor şi îmbrăcămintea au un anume specific, şi preparatele culinare se înscriu pe linia tradiţionalului. Bucătăria huţulă este bogată şi cuprinde câteva mâncăruri tradiţionale.

Mămăliguţa cu cartofi. După ce au fost curăţaţi, cartofii se pun la fiert, într-un ceaun. Apoi, se adaugă făină de porumb şi puţină făină de grâu sau griş. Se amestecă bine, folosindu-se un scaun special. Se serveşte cu tochitură, cu huslincă, cu unt şi brânză.

                                                                                                                                                                                        

   Preparate din carne de porc                                          Ieşniţa. Pentru a o prepara, avem nevoie de 
 smântână, ouă bătute şi foi de ceapă verde. Se pune smântâna la fiert şi apoi se amestecă cu ouăle bătute. Se adaugă puţină făină de grâu. La foc moale. Se amestecă cu o lingură de lemn până când untul iese la suprafaţă. Se serveşte cu mămăliguţă de cartofi.

Huslinca nu lipseşte din bucătărie. Se poate prepara toamna sau atunci când este nevoie. Huslinca de toamnă, bazată pe lapte mai gras, se păstrează foarte bine pentru iarnă. Laptele fiert, călduţ, se toarnă în putină, pe fundul căreia se pune în prealabil «un cuib», adică un 

polonic de huslincă din rezerva anterioară. 
 Pentru a-i asigura un plus de calitate, se adaugă puţină smântână. Se serveşte numai cu mămăliguţă.

Chişca rusească (chişca cu făină de porumb) seamănă cu cea românească, numai că în obţinerea compoziţiei se foloseşte făina de porumb. Se fierbe, după care se dă la cuptor. Se taie bucăţi potrivite şi se serveşte cu mămăliguţă de cartofi şi huslincă.

                                                                                                                                                                                                                                                           

            
                                                     Plăcintă pe foi de varză (knişi). Pentru a o pregăti este nevoie de: brânză de vacă, făină de porumb, mărar, foi de ceapă, câteva foi de varză. Aluatul obţinut astfel se aşează pe foile de varză şi se dă la cuptor, direct pe vatră. Când este gata se stropeşte cu smântână.

Piroştele (chiroşte sau perohe). Din aluatul de făină de grâu se taie pătrăţele de mărimi potrivite. Umplutura poate fi din: cartofi cu ceapă rumenită, gem, dulceaţă, brânză. Se pun la fiert şi se servesc calde.

Merişoarele sau afinele cu smântână.

Untul topit cu brânză bătută. Se serveşte cu mămăliguţă şi huslincă. 
                                                                                                        Fragi cu smantana

Zaterka (frecăţei) se prepară din puţină făină de grâu şi apă. Când apa dă în foc, se adaugă mici cocoloaşe din făină de grâu şi se amestecă bine. Când este gata, se presoară puţin zahăr şi se serveşte  călduţă.

  

Pampuştele (gogoşile) nu lipsesc de la mesele mari (Crăciun, Paşti, nunţi, înmormântări, petreceri). În rândul băuturilor se remarcă afinata. Afinele proaspete se pun în borcane sau putini, peste care se toarnă zahăr. Sucul rezultat se amestecă cu vodca, rezultând o licoare delicioasă, care se serveşte la mesele mari şi oaspeţilor de seamă.   

                  Sucul de merişoare şi sucul de afine, sucul de păltinele,

sucul de coacăze.


              Text-prof.Ion AFLOREI